Locuințele, clădirile de birouri, sediile instituțiilor și blocurile date în chirie au ceva în comun: toate au nevoie de siguranță. În calitate de proprietar sau administrator, poți evita întâmplările neplăcute dacă îți echipezi spațiul cu un kit complet de supraveghere video.

Cei care nu sunt specialiști în domeniu pot întâmpina probleme, în ceea ce privește achiziționarea unui sistem care le asigură liniștea celor interesați. Dacă instalarea este, adesea, acoperită de către furnizorii de echipamente, este posibil să observi că nu știi exact ce și cum trebuie să cumperi.

Câte tipuri de kit-uri de supraveghere există

Disponibile de multe ori în variante cu rezoluții HD, kit-urile analogice sunt formele cele mai simple ale produselor de acest gen. Practic, totul a început cu supravegherea video transmisă pe sistem analogic. Accesibile la preț, aceste sistem pot fi considerate, uneori, depășite de către cei pasionați de tehnologie.

Kit-urile digitale sunt performante și rapide. Dezvoltate și actualizate adesea, ele asigură rezoluții impresionante, chiar și pe timp de noapte. Deși pot costa mai mult decât cele analogice, sistemele digitale au opțiuni inteligente, care fac supravegherea mai ușoară pentru cel care o controlează.

Kit-urile mai diferă în funcție de numărul de camere video pe care le conțin. Rezoluția, iluminatorul IR, senzorii de de detectare a mișcării și numărul de megapixeli sunt alte câteva dintre criteriile pe care după care poți alege un kit complet de supraveghere video. Însă, la finalul achiziției, trebuie să te asiguri că produsul tău vine în versiune completă…

Ce conține un kit complet de supraveghere video

  • Camere analogice HD sau camere IP digitale: Supravegherea începe de la înregistrare, așa că ai nevoie să calculezi de câte camere video ai nevoie pentru spațiul tău.
  • DVR (analogic) sau NVR (digital): Înregistratorul video este unitatea la care se conectează camerele și care acoperă procesul de la care îi vine numele – înregistrează imaginile stocate.
  • HDD: Hard disk-ul pe care se stochează imaginile care ajung în înregistrator. Ele sunt concepute ca să lucreze într-un sistem de supraveghere. Ca design, seamănă cu HDD-urile pentru PC. Ca performanță, îi fac față unui flux non-stop de imagini.
  • Sursă de alimentare pentru camere video: Elementul ce le furnizează camerelor curent poate fi pentru un singur dispozitiv sau mai multe. De obicei, vine fără cabluri sau mufe dedicate, ca să le poți folosi pentru orice model de camere.
  • Cabluri de alimentare: Cablurile se achiziționează odată cu sursa de alimentare, în funcție de tipul și numărul camerelor. Poți alimenta unele camere prin cablu de internet UTP, astfel încât nu ai nevoie de aceste produse sau de surse.
  • Cablu pentru conectare în rețea sau transmiterea semnalului: Pot fi cabluri coaxiale sau de rețea. Semnalul video trebuie să se transmită în formă brută, fără să fie alterat de niciun inconvenient a unui cablu necorespunzător.
  • Mufe pentru cabluri: Mufele sunt personalizate pentru fiecare model de cameră, fie digital sau analog.

Îți recomandăm și:

Deși nu le vei găsi întotdeauna într-un kit de supraveghere video, produsele de mai jos sunt necesare ca să îți atingi scopul pentru care ai achiziționat sistemele – siguranță în orice situație.

  • UPS-ul care le asigură sistemelor autonomie pentru încă o perioadă, în lipsa a 220 AC.
  • Doze, copex, pat de cablu și celelalte accesorii de care ai nevoie ca să poți să instalezi kit-ul.
  • Monitorul pentru afișare locală, astfel încât să ai acces rapid la informațiile pe care le soliciți. Poți folosi chiar și un televizor cu mufă de intrare tip HDMI sau VGA.

Alegerea sistemului de supraveghere video

Caută opțiuni care să poată fi personalizate cât mai mult pentru nevoile tale. Unele kit-uri standard pot să acopere cerințe pe care nu le ai sau să nu ofere ceva ce cauți. Dacă ai dubii, contactează magazinul online și afla dacă poți beneficia de o ofertă personalizată.

Cel mai important este să nu te grăbești și să îi acorzi timp acestei documentări. Ai nevoie de un sistem care îți oferă liniște, așadar compromisurile ies din discuție. Astfel, poți chiar învăța ce alte funcții suplimentare ale sistemelor de supraveghere ți-ar fi utile, deși nu știai de existența lor.