Siguranța locuinței tale ar trebui să fie întotdeauna o prioritate, mai ales dacă stai la curte sau ai bunuri de valoare în interiorul casei. Protecția căminului nu se oprește întotdeauna la măsurile împotriva hoților, ci îi vizează și pe cei din familie, care sunt ținuți departe de riscuri și pericole.

Chiar dacă te muți sau vrei întotdeauna să ai grijă de casa ta și profiți de soluțiile pe care ți le oferă tehnologia, faptul că îți știi locuința în siguranță te ajută să te odihnești, chiar și când ești plecat de acasă, în vacanță. Ce poți face ca să eviți principalele riscuri?

#1 Montează camere pentru exteriorul casei

Exteriorul casei este foarte important, mai ales dacă ai o curte sau locuiești într-o zonă rurală, acolo unde te poți trezi cu animale sălbatice în gospodărie. Camerele de supraveghere îți vor rezolva întotdeauna misterele schimbărilor ce au avut loc în curte peste noapte și te vor ajuta să iei măsuri de precauție pe viitor.

#2 Echipează-te cu camere pentru interiorul casei

Camerele de filmat pentru interior sunt extrem de practice pentru familiile cu copii sau angajați ce întrețin ordinea în casă. Poți amplasa camere în fiecare spațiu din casă. Însă, alege să montezi camere de dimensiuni mici, ascunse, ce nu sunt sesizate la prima vedere. Așa nu vor exista momente neconfortabile când ai musafiri, iar hoții nu vor distruge echipamentele de supraveghere pentru că nu le vor observa.

#3 Amplasează senzori de mișcare

Dacă nu ai animale de casă, poți folosi cu încredere aceste opțiuni. Multe sisteme de supraveghere au senzori de detectare a mișcării incluși. Aceștia pot fi și montați separat. Important este să îi ai și să fie conectați la telefonul sau laptopul tău. Așa vei putea primi o notificare de alarmă în timp util, care îți arată și în ce zonă a casei are loc mișcarea.

#4 Nu îți lăsa casa fără alarme

Un sistem de supraveghere care nu are și un sistem de alarmă este incomplet. Alarma este cea care semnalează musafirii nepoftiți și, de multe ori, îi și gonește din cauza zgomotului. Alarma este conectată la un serviciu de pază și protecție care ajunge la tine în câteva minute.

#5 Alege ferestre și uși din materiale sigure

Ușile și ferestrele sunt căile de acces în locuința ta. Dacă ele nu sunt securizate, atunci siguranța bunurilor și familiei tale este compromisă. Alege uși masive cu încuietori profesioniste și un număr mic de copii de chei. Cele din metal, lemn solid și fibră de sticlă sunt greu de alterat. Ferestrele de policarbonat sunt considerate sigure de către specialiști.

#6 Alege un detector de spargere a geamului

Chiar dacă sunt rezistente, geamurile nu vor fi niciodată imposibil de spart. Așa că un detector de spargere a geamurilor cu emițător radio înregistrează sunetul specific distrugerii ferestrei și îți trimite o notificare. Vei ști în timp util că trebuie să intervii și să îți protejezi casa.

#7 Cumpără un seif sigur

Seiful este locul în care poți stoca bijuterii de valoare, documentele importante, sumele de bani economisite și nu numai. Un seif încastrat în beton, pe care îl montezi în casă nu va putea fi niciodată distrus, mai ales dacă este de calitate și are o greutate considerabilă. Odată ce ai cumpărat seiful, plasează-l într-un loc unde nu poate fi găsit – nu în spatele oglinzilor sau tablourilor sau chiar cu acces dintr-un dulap.

#8 Nu uita de detectorii de fum

Riscurile unei locuințe nu înseamnă doar spargeri. Un posibil incendiu îți poate distruge toate bunurile și poate amenința viața celor din casă. Detectorul de fum te anunță că ceva este în neregulă încă de când umiditatea din casă nu se mai află în parametri normali.

#9 Conectează totul la telefonul mobil

Toate opțiunile tehnologice de mai sus permit o comunicare la distanță, astfel încât să fii la curent cu tot ce se întâmplă. Alegând să conectezi sistemele la telefonul mobil prin aplicații, te asiguri că întotdeauna vei afla rapid cum stau lucrurile. Laptopul, PC-ul sau tableta pot fi închise la nevoie. Însă telefonul este mereu funcțional și mereu în apropierea ta.

#10 Planifică-ți vacanțele în detaliu

Dacă ai animale de casă, atunci ai nevoie și de o persoană de încredere pe care să o contactezi ca să le îngrijească în timpul vacanței. Acea persoană poate afla o parolă temporară a alarmei și va avea nevoie de un instructaj pentru dezactivarea ei și, apoi, armarea locuinței. Asigură-te că acea persoană apropiată stăpânește tot procesul de încuiat și descuiat al casei și este la curent cu regulile de vizită.

În mod ideal, ar trebui să nu fii supus niciodată riscului unui jaf, incendiu sau alt factor perturbator. Dacă urmezi cele 10 reguli de mai sus, vei sta departe de aceste scenarii și posibilități. Cu cât casa ta este mai protejată, cu atât mai mult te vei bucura de timpul petrecut în interiorul și exteriorul ei.